Studierea limbii rusești (sau a oricărei alte) limbi, școlariiar elevii se confruntă cu conceptul de „transcriere fonetică”. Dicționarele și enciclopediile descifrează acest termen ca un mod de înregistrare a vorbirii orale pentru a transmite mai precis pronunția. Cu alte cuvinte, transcrierea transmite partea sonoră a limbajului, permițându-i să fie reflectată în scris folosind anumite semne.
Transcrierea fonetică joacă un rol important îninvățând limbi străine. La urma urmei, această metodă de scriere vă permite să afișați și să înțelegeți pronunția literelor și regulile de citire. Transcrierea se abate de la regulile de ortografie tradiționale (mai ales în limba rusă) dacă nu se potrivesc cu pronunția. În scris, este indicat prin litere între paranteze drepte. În plus, există aici semne suplimentare, care indică, de exemplu, moliciunea consoanelor, lungimea vocalelor etc.
Fiecare limbă are propriul său fonetictranscriere care reflectă latura sonoră a acestui discurs. Trebuie să spun că, în limba rusă, pe lângă literele obișnuite care nu cauzează dificultăți, pot fi găsite și altele. De exemplu, j, i este folosit aici (al meu, groapă etc.). În plus, sunetele vocale în unele poziții sunt desemnate ca „ъ” și „ь” („ep” și „er”). Semnele [șie] și [se].
Transcrierea fonetică rusă esteprincipalul mod de a transmite în scris trăsăturile cuvântului pe care le percepem după ureche. Este necesar pentru a înțelege mai bine discrepanțele care există între sunete și litere în limbă, lipsa unei corespondențe neechivoce între ele. Regulile pentru transcrierea vocalelor se bazează în primul rând pe poziția sunetului față de stres. Cu alte cuvinte, schema de reducere calitativă a celor nestresate este utilizată aici.
Trebuie să spun că foneticul internaționaltranscrierea, precum și limba rusă, nu are semne de punctuație și majuscule. Punctele și virgulele, familiare în scris, sunt indicate aici ca pauze. De asemenea, nu ține cont de modul în care este scris cuvântul (separat printr-o cratimă, separat). Nu vocabularul este important aici, ci fonetica, și anume sunetul.
Transcrierea fonetică este, de asemenea, utilizată îndialectologia, pentru a înregistra particularitățile pronunției cât mai exact posibil și în ortoepie, unde opțiunile de pronunție sunt demonstrate cu ajutorul acesteia.
Regulile de transcriere în statul rus,că aproape toate literele sunt folosite aici, cu excepția eotatelor E, E, Yu, I (în unele manuale, totuși, E este exclusă din această listă și este utilizată la înregistrarea sunetelor). Aceste litere sunt indicate în scris fie prin moliciunea consoanei precedente, fie completate cu j + vocalele corespunzătoare (e, o, y, a).
De asemenea, transcrierea fonetică în limba rusă nu esteare denumirea Ш, care este scrisă ca o lungă Ш. Caracterele superindice și indice utilizate în lucrare se numesc diacritice. Cu ajutorul lor, ele denotă longitudinea sunetului, moliciunea, pierderea parțială a sonorității de către consoane, natura nesilabă a sunetului etc.
Cunoașterea regulilor de transcriere este necesară pentru a studia particularitățile pronunției și ortografiei în limbă.
