Principalele izvoare ale dreptului în țările aparținând sistemului romano-germanic includ un act juridic normativ. Această formă este relevantă și pentru Rusia ca stat al familiei continentale.
Actul juridic normativ îndeplinește funcțiaregulator al relațiilor publice, asigurând reglementări obligatorii pentru toți. Prescripțiile de acest tip diferă ca forță juridică: depinde în principal de tipul de autoritate competentă - autorul documentului oficial.
Deci, de cea mai înaltă autoritate sau deliberul arbitru al poporului este promulgat o lege. Un act normativ de acest tip reglementează cele mai semnificative relaţii sociale. În ceea ce privește forța juridică, aceste documente sunt superioare doar Constituției Federației Ruse, iar legile în sine sunt subdivizate în cele federale și federale constituționale. Acestea din urmă sunt acceptate pe cele mai importante probleme și sunt mai sus în ierarhie decât primele. FKZ se adoptă dacă legiuitorul este obligat să facă acest lucru prin textul Constituției. De regulă, aceste documente precizează și dezvăluie prevederile legii fundamentale.
Nici un singur act normativ normativ nu poate contrazice legea. Toate documentele cu forță juridică mai mică trebuie să respecte Constituția și reglementările federale.
Autoritățile regionale pot, de asemeneaîn limitele puterilor lor de a emite acte. Actele de titlu nu trebuie să contravină cerințelor care sunt mai înalte în ierarhie. Actele organelor subiecţilor sunt valabile în regiune.
Legea nu clasifică administrația locală caputerea statului. Dar asta nu înseamnă că organele municipiului nu pot emite acte normative. Dimpotrivă, legea împuternicește autoritățile locale să reglementeze problemele de importanță locală prin adoptarea și promulgarea documentelor oficiale relevante.
Organizaţiile din competenţa lor şi pentruinstaurarea ordinii interne creează şi anumite prescripţii. Deci, actele, ordinele, deciziile (și documentele de alte forme) de gestiune sunt valabile numai în cadrul întreprinderii.
Obligatoriu de stat si municipalprescripțiile trebuie să se distingă, de exemplu, de actele de aplicare a legii care sunt de natură individuală și obligă o anumită persoană să îndeplinească o cerință specificată într-un document.