Evidențiind formele de bază ale ființei, filozofii întotdeaunaei s-au gândit la locul în ontologie al materialului corporal și al materialului, dacă are o singură cauză rădăcină și dacă este el însuși baza a tot ceea ce există. India antică și China ne oferă învățături despre eternitatea lumii fizice. Prin urmare, putem spune că formele istorice ale materialismului au apărut în dezvoltarea filozofiei. Cea mai veche dintre ele, străveche, a identificat materia cu o substanță specifică sau cu simbolul ei, din care iau naștere diverse corpuri și obiecte și în care ele, pierzând, se transformă (apa, „apeiron”, aer, foc, atomi și gol... ). Adică, așa cum a notat în mod corect Aristotel, filozofii acestei direcții credeau că esența unui astfel de principiu nu se schimbă, pur și simplu apare în fața noastră în diferite manifestări.
Deși idei similare erau populare printre figuriRenaștere, se acceptă în general că secolul al XVII-lea a devenit locul de naștere al unei alte forme de materialism – mecanicist. Descartes definește materia ca un fel de existență independentă și numește extensia atributul ei. Newton adaugă proprietăților acestei substanțe impenetrabilitate, inerție și greutate (pe ultimele două le unește cu conceptul de masă). Gânditorii Iluminismului au definit materia ca tot ceea ce este de înțeles sentimentelor și senzațiilor și chiar tot ceea ce există în afara conștiinței umane. Cu toate acestea, legătura dintre diferite lucruri și fenomene la acea vreme a fost văzută în conformitate cu imaginea științifică predominantă a lumii ca fiind pur mecanică, ca un ceas uriaș complex, în care fiecare roată sau roată dințată joacă un rol specific.
Una dintre puținele încercări de a explica istoriaumanitatea și relațiile sociale bazate pe principii materiale au devenit marxism. Un rol uriaș în aceasta l-au jucat doctrina lui Feuerbach despre obiectivitatea materiei, precum și raționalismul clasicilor filozofiei germane. Karl Marx și Friedrich Engels, fondatorii acestei tendințe în istoria ideilor, au adus în prim-plan practicarea relației dintre om și lume. Ei au afirmat că problema principală a filozofiei ca atare este problema primatului și au recunoscut prioritatea materiei ca principiu fundamental al ființei, inclusiv socială. Așa s-a născut materialismul dialectic și istoric.
În cadrul conceptului marxist, creatorii săia folosit principiile dialectice ale lui Hegel nu numai pentru a analiza natura, ci și politica, economia și alte procese și fenomene sociale. Prin urmare, au abordat complexul de probleme legate de viața societății într-un mod nou. Dacă filosofia anterioară considera ideile și teoria ca forțe motrice ale dezvoltării sociale, atunci materialismul istoric se concentrează pe viața economică și, mai ales, pe sfera de activitate care dă produsele producției. Relațiile din acest domeniu, din punctul de vedere al acestei teorii, determină toate celelalte tipuri de legături între colectivele de oameni și reprezintă baza economică a vieții sociale. Și chiar această ființă formează conștiința socială (adică morala predominantă, legea, ideile și așa mai departe).
Marx și Engels au reușit să descopere elementele unui anumerepetabilitate în procesul de dezvoltare și diferite epoci. Din aceasta au ajuns la concluzia că nu numai natura, ci și societatea avansează după anumite legi. Materialismul istoric se preocupă nu numai de identificarea acestor legi, ci și de identificarea etapelor individuale în procesul de funcționare a acestora. Oamenii de știință au numit aceste etape formațiuni socio-economice, în apariția cărora nu numai și nu atât indivizii joacă un rol, ci mase uriașe de oameni. Ei și-au conturat, de asemenea, viziunea lor asupra motivelor modului în care apare și funcționează statul, grupurile sociale (clasele), modul în care se luptă și interacționează între ele, au arătat evoluția familiei și așa mai departe.
Materialismul istoric o pune în felul săuproblema umană. Filosofia marxistă reduce esența oamenilor la trăsături sociale, la totalitatea relațiilor sociale. Prin urmare, aici un rol deosebit îl joacă înțelegerea teoretică a unui astfel de fenomen social precum alienarea. Cu acest termen, fondatorii marxismului au descris un fenomen foarte complex când, din cauza diferitelor tipuri de activitate umană, procesul în sine, ca și rezultatele, se transformă într-un fel de forță externă. Ea începe să domine oamenii, să pună presiune asupra lor, să-i înlocuiască cu toate celelalte sentimente și relații. Motivul pentru aceasta este exploatarea, iar aceasta din urmă se bazează pe proprietatea privată a mijloacelor prin care se realizează producția. Prin urmare, ei au oferit singura cale posibilă de ieșire din această situație care li s-a părut - să schimbe tipul de proprietate asupra acestor fonduri - din privat în public.
