Sistemele de încălzire, în funcție de accesul la conductorii de energie, pot fi împărțite condiționat în două tipuri:
Fluxul de lucru al sistemului deschis se bazează pelegile termodinamicii, conform cărora lichidul încălzit curge în sus, creând un vid la intrarea în cazan și presiunea crescută la ieșirea din acesta. Astfel, auto-circulația trece prin conductele de acest design, unde apa se deplasează de la presiune ridicată la scădere. Odată cu schimbările de circulație și temperatură, apa se extinde, ca urmare a căreia, pentru a evita defecțiunile, sistemul este echipat cu un rezervor suplimentar, numit „rezervor de expansiune al unui sistem de încălzire deschis”. Nu este etanș la aer; prin ea, apa încălzită scapă în atmosferă sub formă de abur.
Sistemul de încălzire deschis se plăteștefolosind doar apă și fără alți conductori de energie, deoarece este o resursă ieftină. Un alt dezavantaj este evaporarea constantă a lichidului, care trebuie reînnoită periodic, astfel încât întreaga structură să nu devină aerisită.
Sistemele de încălzire deschise au un imensdezavantajul este circulația lentă, motiv pentru care încălzirea trebuie făcută foarte încet pentru a evita ruperea. Ca să nu mai vorbim de încetineală, problema apare imediat cu scurgerea apei în sezonul de iarnă când conductele sunt inactive, astfel încât apa înghețată să nu le deterioreze.
Pentru a atinge un nivel suficient de vitezăcirculația apei, amplasarea cazanului sistemului specificat trebuie efectuată cât mai jos posibil, iar rezervorul de expansiune, dimpotrivă, în locul cel mai înalt. Rezervorul, la rândul său, trebuie izolat. Un sistem de încălzire deschis nu are nevoie de pompă. Când instalați această structură, trebuie să abuzați de viraje și conectarea părților cât mai puțin posibil.
Printre altele, este necesar să se țină cont de panta țevilor așezate orizontal, care este de aproximativ 0,005-0,01% în direcția de la punctul cel mai înalt la radiatoarele de încălzire și apoi la cazanul de apă caldă.
