Când descriu limbile lumii, cercetătorii lingvistici folosescdiferite principii de clasificare. Limbile sunt combinate în grupuri în conformitate cu principiul geografic (teritorial), în funcție de proximitatea structurii gramaticale, în funcție de relevanța lingvistică și de utilizarea în viața vorbirii de zi cu zi.
Folosind ultimul criteriu, cercetătoriiîmpărțiți toate limbile lumii în două grupuri mari - limbi vii și moarte ale lumii. Principala caracteristică a primelor este utilizarea lor în vorbirea colocvială de zi cu zi, practică lingvistică de către o comunitate relativ mare de oameni (oameni). Limbajul viu este folosit în mod constant în comunicarea de zi cu zi, se schimbă, devine mai complicat sau simplificat în timp.
Cele mai notabile schimbări apar în vocabular(vocabular) al limbii: unele cuvinte devin învechite, capătă o conotație arhaică și, dimpotrivă, apar din ce în ce mai multe cuvinte noi (neologisme) care denotă concepte noi. Alte sisteme ale limbajului (morfologic, fonetic, sintactic) sunt mai inerte, schimbându-se foarte lent și greu de observat.
O limbă moartă, spre deosebire de una vie, nu estefolosit în practica lingvistică de zi cu zi. Toate sistemele sale sunt neschimbate, sunt elemente conservate, neschimbate. O limbă moartă, surprinsă în diferite înregistrări scrise.
Toate limbile moarte pot fi împărțite în două marigrupuri: în primul rând, cele care odinioară, în trecutul îndepărtat, au fost utilizate pentru comunicarea în direct și ulterior, din diverse motive, au încetat să mai fie folosite în comunicarea umană vie (latină, greacă veche, coptă, islandeză veche, gotică). Al doilea grup de limbi moarte include cele în care nimeni nu a vorbit vreodată; au fost create special pentru a îndeplini orice funcții (de exemplu, a apărut limba slavonă veche - limba textelor liturgice creștine). O limbă moartă este cel mai adesea transformată într-un fel de viață, utilizat în mod activ (de exemplu, greaca veche a cedat loc limbilor și dialectelor moderne ale Greciei).
Latina ocupă un loc foarte special printre restul. Fără îndoială, latina este o limbă moartă: nu a fost folosită în practica colocvială vie încă din secolul al VI-lea d.Hr.
Pe de altă parte, latina a găsit cel mai multutilizare pe scară largă în produse farmaceutice, medicină, terminologie științifică, cult religios (catina este limba oficială „de stat” a Sfântului Scaun și a statului Vatican). După cum puteți vedea, latina „moartă” este utilizată activ în diferite sfere ale vieții, științei, cunoașterii. Toate instituțiile de învățământ superior filologice serioase includ în mod necesar limba latină în curriculum, păstrând astfel tradițiile învățământului clasic de arte liberale. În plus, acest limbaj mort este sursa aforismelor scurte și capabile care au trecut de-a lungul secolelor: dacă vrei pace, pregătește-te pentru război; memento Mori; doctore, vindecă-te - toate aceste fraze de captură provin din latină. Latina este o limbă foarte logică și armonioasă, turnată, fără bibelouri și coji verbale; nu este folosit doar în scopuri utilitare (scrierea de rețete, formarea unui tezaur științific), ci este și într-o oarecare măsură un model, un standard al limbajului.
