Imperativul categoric este principala categorie a eticii lui Kant

Immanuel Kant este un filozof german din secolul al XVIII-lea al căruioperele au făcut o revoluție în teoria existentă pe atunci a cunoașterii și a dreptului, în etică și estetică, precum și în idei despre om. Conceptul central al teoriei sale etice filosofice este imperativul categoric.

Este dezvăluit în filosoficul său fundamentallucrarea „Critica rațiunii practice”. Kant critică moralitatea, care se bazează pe interese utilitare și legile naturii, dorința de bunăstare personală și plăceri, instincte și sentimente diverse. El a considerat că această morală este falsă, deoarece o persoană care stăpâni perfect orice meșteșug și, datorită acestui lucru înflorește, poate, totuși, este absolut imorală.

Imperativul categoric kantian (din lat.„Imperativus” - imperativ) este o voință care dorește binele pentru binele însuși, și nu pentru altceva și are un scop în sine. Kant proclamă că o persoană ar trebui să acționeze în așa fel încât actul său să poată deveni regula pentru întreaga omenire. Doar o datorie morală ferm recunoscută față de propria conștiință îl obligă pe acesta să se comporte moral. Toate nevoile și interesele temporare și private sunt supuse acestei obligații.

Imperativul categoric diferă de legea naturală prin faptul că nu este constrângere externă, ci internă, „auto-constrângere liberă”.

Dacă datoria externă este respectarea legilor statului și respectarea legilor naturii, atunci pentru etică este semnificativă doar „legislația internă”.

Imperativul etic al lui Kant este categoric,fără compromisuri și absolut. Datoria morală trebuie respectată constant, mereu și peste tot, indiferent de circumstanțe. Legea morală pentru Kant nu ar trebui să fie condiționată de niciun scop extern. Dacă fosta etică pragmatică se concentra asupra rezultatului, asupra beneficiului pe care îl va aduce una sau o acțiune, atunci Kant solicită o renunțare completă la rezultat. Pe de altă parte, filosoful necesită un mod strict de gândire și exclude orice reconciliere a binelui cu răul sau orice forme intermediare între ele: nu poate exista dualitate nici în personaje, nici în acțiuni, granița dintre virtute și viciu ar trebui să fie clară, definit, stabil.

Morala în Kant se conectează cu ideeadivin, iar imperativul său categoric are un sens apropiat de idealurile credinței: o societate în care moralitatea domină viața senzuală este cea mai înaltă, din punctul de vedere al religiei, etapa dezvoltării umane. Kant dă acestui ideal forme empirice vizuale. În reflecțiile sale asupra eticii, precum și asupra structurii statului, el dezvoltă ideea „păcii veșnice”, care se bazează pe inexpediența economică a războiului și pe interdicția sa legală.

Georg Hegel, un filozof german din secolul al XIX-lea, a expusimperativul categoric al criticii stricte, văzându-și slăbiciunea în faptul că, de fapt, este lipsit de orice conținut: datoria trebuie îndeplinită de dragul datoriei și nu se știe care este această datorie. În sistemul kantian, este imposibil să-l concretizăm și să-l definim cumva.